Drumeție de două zile pe rachete de zăpadă în Apuseni. Stâna de vale – Padiș – Vârtop

În prima zi avem de parcurs 22 de km şi vom atinge cele mai înalte vârfuri din zona Padiş. Vf. Bohodei respectiv Vf. Cârligatele.
Pornim pe marcaj banda roşie de la cabana Gaudeamus în zori de zi şi parcurgem prima porţiune a traseului pe un drum forestier care şerpuieşte pe creasta muntelui deasupra dealurilor Buduresei.

Suntem la o altitudine nu cu mult peste 1000m unde nu s-a acumulat destul de multă zăpadă să folosim rachetele de zăpadă. Dar semnenele că încep să apară fulgii cât mai deși ne sugerează că nu le cărăm cu noi degeaba. Trecem o zonă golaşă cu defrişări după care ajungem lângă vârful Custurilor pe care-l ocolim prin partea dreaptă, după care drumul continuă în aceeaşi direcţie, apoi iese într-o poiană, Poiana Fântânele.

Un loc de păşune vara, presărat cu câteva căsuţe de vacanţă şi cu o panoramă memorabilă. Pe lângă o astfel de căsuţă am luat şi noi micul dejun, feriți de vântul care începea să se întețească. Ne continuăm traseul printre brazi temerari îmbrăcaţi în alb luând simţitor altitudine.

Nu peste mult timp ajungem la urcarea spre vârful Poieni care acum este ascuns în ceaţă. Până aici a fost „distracţia”… zăpada creşte simţitor şi noi ne echipăm cu rachete pentru a înainta fără să ne afundăm în nea. Ocolim în dreapta Vf. Poieni şi ajungem în Şaua Bohodei unde panoul cu marcaje ne confirmă că suntem încă pe drumul corect :). În următoarea porţiune de drum începe un urcuş spre Vf. Bohodei. Un urcuş lin la început dar iarna nui că vara şi înaintăm în zăpada care creşte simţitor. Cum ne apropien de vârf, panta creşte la fel ca şi efortul depus la urcare.. nu şi la cei întâlniți cu snowmobilul care ne salută relaxaţi.:)

Ajunşi pe Vf Bohodei ne adunăm energia şi ne pregătim să înfruntăm unul din cei mai înşelători inamici… Ceaţa.
Lăsând în urmă Vf. Bohodei şi mergând spre Vf. Cârligatele prindem white out total. Distanța maximă de vizibilitate fiind de câteva zeci de metrii. Cu o senzaţie înşelătoare păşim parcă intr-o altă lume, şi fără experienţă şi cunoaşterea zonei, uşor poţi să te pierzi ajungând în văi necunoscute sau chiar mai rău în prăpasti.

Trecem Şaua Cumpănățelul parcă nici nu ar exista şi ca prin minune ajungem la panoul cu marcaje. După un şir de căutări a potecii care coboară spre Piatra Arsă decidem să coborâm panta nu chiar pe poteca marcată. Ulterior ne-am dat seama că poteca marcată era acoperita de troiene şi era imposibil de găsit. Nu recomandăm se faceţi aşa ceva fără să cunoaşteţi zona şi să fiţi 100% sigur că nu sunt pericole de avalanşe şi că în final ajungeţi pe marcaj. Noi am mai experimentat locul şi primăvara trecută. Link ul îl găsiţi în descriere.

Ajungând la Piatra Arsă ne rămâne doar să coborâm până în poiana Vărășoaia, urmând să mergem pe drumul forestier până la drumul judeţean care duce la punctul nostru final pentru prima zi, Padiş. Ajungem în final după lăsarea întunericului, timpul parcurs prima zi a fost de 10 ore.

Ziua 2

După o noapte cu odihnă bine meritată pornim a doua zi cu forţe proaspete întâi spre Poiana Glavoi, urmând să urcăm la Belvederea Glăvoaia şi în final Vf. Vârtop. Trecem pe lângă căsuţele unde vara savurăm plăcintele unice făcute de mâini pricepute şi o luăm spre stânga în pădure pe marcaj triunghi roşu. Ne regrupăm şi intrăm în pădure unde vizibil e mai multă zăpadă datorită ninsorii de peste noapte. Începem o coborâre spre firul apei pe alocuri terenul fiind acoperit cu gheaţă devenind alunecos. Dar peisajul compensează orice. Uiţi de oboseala acumulată, de alunecări pe pante şi de frig. Pur şi simplu e de vis.

Ne trezim la realitate când ajungem la un podeţ şi din cauza rachetelor trecerea pe pod e mai greoaie. Ajungem în Poiana Ponor de unde avem o ultimă urcare până în Poiana Glăvoi, locul preferat al multor turişti. Trecem pe lângă punctul salvamont şi ne îndreptăm spre cabana Cetăţile Ponorului. Drumul este neumblat, dă semne de cabană închisă.

De aici urmăm marcajul banda roşie şi ajungând la barieră o luăm pe drumul din dreapta care duce spre o urcare susţinută în pădure. Găsim zăpadă proaspătă şi fără gheaţă care să ne încurce la urcare pe pantă.
Ne îndreptăm „după părerea mea” spre una din cele mai frumoase belvederi din Apuseni, Belvederea Glăvoaia. Care din păcate e sub ceaţă… DAR vă prezint un cadru suprins în martie anul trecut când am prins o vreme superbă să admirăm platoul padiş.

De aici începe o coborâre lină pe lângă un izvor, urmând o ieşire din pădure spre o poiană cu o stână. Trecem pe lângă stână căutând marcajul care este vizibil pe brazii de lângă stână şi la intrarea în pădure.
Urmează o coborâre care dâ senzaţia că nu are sfârşit 🙂 care în final dă într-un drum.

Suntem în Șaua Ponița. De aici până în Vârtop avem doar o „plimbare prin pădure” cu mențiunea, diferenţa de nivel 200m 🙂 . Altitudinea pe care am pierdut-o la coborârea interminabilă până în şa, acum o urcăm din nou și pe o pantă mult mai abruptă.

Întretimp se lasă întunericul și apusul se revanşează cu panoramă a creastei Cârligatelor în razele soarelui care apune, un cadru în care uităm de toate greutăţile din cele două zile. Continuăm pe frontale şi nu după mult timp ajungem pe întuneric în Vârtop. Timpul parcurs a doua zi a fost de 8 ore.
În total în două zile am parcurs 39 km.